Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 martie 2018
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Eugen Pîrvulescu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Cred că nu s-a înțeles de data trecută ce au vrut să spună senatorii Partidului Național Liberal, și anume faptul că Partidul Național Liberal și toți parlamentarii Partidului Național Liberal susțin toate aceste demersuri și toate aceste ajutorări către investitorii români și către producătorii români. Sunt foarte bune aceste programe. Îngrijorarea noastră este că le puneți pe hârtie să dea bine pe sticlă și beneficiarii nu vor accesa aceste fonduri. Atunci, noi vom susține și vom vota toate aceste programe.
În afară de băi de mulțime, pe domnul Daea nu prea îl vedem să facă concret ceva pentru agricultura din România. Și, atunci, să ne răspundă domnul de la Ministerul Agriculturii – dacă nu are timp acum, să ne răspundă în scris – în ce stadiu se află Programul de ajutorare pentru suine, pe care anul trecut – vă aduc aminte că a trecut un an de zile – noi l-am votat în Parlamentul României. Și vreau să știu câte firme, câți producători de suine au beneficiat de ajutor și ce sumă s-a alocat până acum. Dacă nu cumva, domnule secretar de stat, vă răspund tot eu, ca să vă ajut puțin, nu ați primit nici măcar răspunsul de la Uniunea Europeană: dacă se poate sau nu. Eu vă spun de pe acum că va fi zero răspunsul, dar îl aștept de la dumneavoastră în scris.
Așadar, Partidul Național Liberal susține și votează, numai că vom fi cu lupa pe dumneavoastră: dacă programul prevede sau nu acest lucru și, dacă-l implementați, dacă, într-adevăr, banii vor ajunge la acești oameni care într-adevăr merită să fie ajutați.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.