Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 februarie 2011
Dezbatere proiect de lege · retras
Georgică Severin
Discurs
Domnule președinte,
Stimați colegi,
Voi relua punctele de vedere pe care le-am susținut și acum câteva luni, când am discutat Legea ANI.
Nu îmi pun problema sfințeniei liderilor sindicali. Nu aceasta este ideea. Să reținem că Legea ANI se referă, indiferent cât o contestăm sau nu, la persoanele care dețin demnități și funcții de natură publică.
Atâta vreme cât sindicatul ține de o zonă privată, de dreptul de asociere al oamenilor, ține de cu totul alte criterii decât ceea ce implică controlul statului, dacă includem liderii sindicali printre cei care devin sub incidența ANI, înseamnă că încălcăm, efectiv, însuși dreptul la liberă asociere sau, dacă vrem ca totul să fie OK, să extindem și asupra patronatelor, pentru că și ei ne reprezintă. Să extindem, vă rog frumos, asupra tuturor liderilor de ONG-uri, pentru că și ei ne reprezintă, asupra tuturor directorilor de bănci. Nu vă supărați, avem banii la bănci! Sunt foarte îngrijorat de cine se ocupă de banii mei, mai puțin de liderul de sindicat, unde plătesc o cotizație oarecare.
Deci, practic, ne place sau nu, indiferent de opinia noastră despre liderii de sindicat, dacă acceptăm această fisură în ceea ce înseamnă ANI, nu facem altceva decât să confirmăm ideea statului totalitar, care dorește să ne controleze de la naștere până la moarte.
În această situație nu vorbim nici despre Condescu, nici despre Petcu, nici despre alții. Vorbim despre dreptul cetățenilor din țara aceasta de a trăi liber, fără să fie ascultați, fără să fie interceptați și, mai ales, fără să fie oricând la dispoziția unui organ abuziv folosit ca poliție politică.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.