Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·19 decembrie 2011
other · adoptat
Elena Mitrea
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Întrebarea mea este adresată domnului Eugen Tomac, secretar de stat la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
Obiectul întrebării: Întrebări pentru românii din diaspora. Domnule secretar de stat,
Vă aduc la cunoștință câteva lucruri pentru care solicit prezentările cuvenite.
1. Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a anunțat de curând lansarea sesiunii de finanțare a proiectelor pentru anul 2012. Pentru o mai bună transparență, vă solicit să faceți publică situația proiectelor derulate în acest an pentru diaspora, mai concret, lista solicitanților, lista proiectelor depuse și lista proiectelor finanțate, cu valoare de finanțare pe solicitant.
2. A fost lansată în dezbatere Strategia națională pentru românii de pretutindeni. Vă rog să precizați dacă ați primit propuneri din partea românilor din diaspora, care sunt și dacă acestea vor completa sau modifica forma prezentă a strategiei.
3. O parte a românilor din diaspora au făcut o propunere de modificare a Legii electorale, devenită „Petiția societății civile de modificare a Legii electorale”. Care este susținerea pe care o acordați acestor modificări?
Solicit răspuns în scris și verbal. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.