Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·25 octombrie 2010
other · respins
Doina Silistru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Eu aș vrea să spun că suntem un grup de senatori care din mandatul trecut ne-am aplecat asupra acestor probleme sesizate de diferiți cetățeni din diferite zone ale țării.
La momentul respectiv am făcut o inițiativă legislativă – toți cei care suntem și astăzi inițiatorii acestei propuneri legislative și, în cele din urmă, tot nu a fost pusă în aplicare – pentru cei aproximativ 2.000 de cetățeni care au avut ghinionul să-și transfere depozitele constituite la CEC – SA la BRD – SA. Ni s-a spus că nu există informații, date de la BRD – SA către Ministerul Finanțelor Publice.
Eu vă pot spune că la începutul anului 2009 am făcut o interpelare și am primit un răspuns în care mi se spunea că BRD-ul, în cele din urmă, a transmis situația celor care și-au transferat acești bani. Nu știu cum acum reprezentantul Ministerului Finanțelor Publice spune că nu există această situație.
Eu consider că acești cetățeni, pentru faptul că și-au transferat banii de la CEC – SA la BRD – SA, nu trebuie să fie sancționați și să nu primească aceste despăgubiri, despăgubiri care să fie calculate și pentru perioada în care au ținut banii la CEC – SA, nu numai la BRD – SA.
Deci, din acest punct de vedere, Grupul parlamentar al Alianței politice PSD+PC susține acest demers și sperăm ca, în cele din urmă, măcar până la sfârșitul acestui mandat, acești cetățeni să-și primească aceste despăgubiri, pentru că au trecut deja 20 de ani de la Revoluție, iar marea majoritate depășește o anumită vârstă.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.