Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·5 octombrie 2011
Declarații politice · respins
Teodor Viorel Meleșcanu
Discurs
Vă mulțumesc, stimați colegi, pentru că s-a făcut vorbire aici de implicațiile financiare ale acestei legi.
Vreau să vă prezint câteva date, care să vă permită dumneavoastră să adoptați o decizie.
Inițiativa legislativă, la data la care a fost depusă, acoperea un număr de circa 600 de militari care mai trăiau în 1990 și 300 la data la care a fost depusă la Biroul permanent al Senatului.
Deci, la data depunerii la Biroul permanent al Senatului, această inițiativă legislativă avea în vedere un număr aproximativ de 300 foste cadre militare, la data de 9 aprilie 2009.
Vreau să vă spun că, din punctul nostru de vedere, și a fost unul dintre argumentele foarte importante pe care le-am folosit în avizul nostru, acest număr, care se împuținează în fiecare zi, nu este de natură să creeze dificultăți nici acordului
nostru cu Fondul Monetar Internațional, nici încheierii Tratatului privind instalarea scutului antirachetă în România, și nici altor documente fundamentale, cum ar fi Carta ONU, sau altor asemenea documente.
Am vrut să fim în cunoștință de cauză, nu a fost o decizie iresponsabilă care să pună în pericol echilibrul macroeconomic al României, ci pur și simplu, după părerea noastră, a fost vorba de o măsură de reparare morală minimă și de respect pentru toți cei care au servit în Armata României.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.