Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·2 noiembrie 2015
Dezbatere proiect de lege · respins
Valeriu Todirașcu
Discurs
Mulțumesc frumos, domnule președinte. Stimați colegi,
Înțeleg că această inițiativă legislativă, conform Consiliului Legislativ, întrunește condițiile de constituționalitate și, pentru că această problemă tehnică este rezolvată, eu aș atrage atenția asupra unui aspect care ține de identitatea românească.
Aceste cuvinte spuse de Ilie Ilașcu – „Te iubesc, popor român!” – ar trebui să încercăm să le auzim din diferitele locuri în care cetățenii români le-au auzit. Unii dintre cetățenii români le-au auzit din țară și această declarație a avut o anumită conotație. Eu, ca și ceilalți cetățeni basarabeni, de acolo am auzit aceste cuvinte cu o cu totul altă încărcătură, foarte puternică, care pentru noi a însemnat foarte mult. Dar imaginați-vă pentru cei care au fost români basarabeni exilați în Rusia, în Siberia, în Kazahstan, atunci când au auzit aceste cuvinte, ce a însemnat pentru ei, ce semnificație au avut!
Eu zic că, atunci când vom vota această inițiativă legislativă, va trebui să ne gândim: oare câți cetățeni români au avut atâta putere de convingere față de toți conaționalii noștri, destul de risipiți în toată lumea? Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.