Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 aprilie 2017
Dezbatere proiect de lege · respins
Marian Cătălin Predoiu
Discurs
Mulțumesc și eu, domnule deputat. Foarte interesantă declarația.
Trecem la domnul deputat Gabriel Andronache, dacă a venit?
Dacă nu, domnul deputat Pavel Popescu. Domnul Remus Borza?
Domnul Mihai Niță? Domnul Cătălin Cristache? Domnul Mihăiță Găină? Doamna Mirela Furtună? Încă o dată. Domnul Andronache?
Domnul Popescu?
Stimați colegi, conform listei pe care eu o am în față, au vorbit toți deputații înscriși, mai puțin, evident, cei care absentează.
În condițiile acestea, doresc să amintesc numele deputaților care au depus declarații scrise, respectiv: de la Grupul parlamentar al PSD, domnul Mihai Weber și doamna deputat Beatrice Tudor – declarație scrisă; de la Grupul parlamentar al PNL, domnnii deputați Sorin Ioan Bumb, Robert Boroianu, Bogdan Huțucă, Găvrilă Ghilea, doamna deputat Viorica Cherecheș, domnii deputați Ioan Balan și Claudiu Răcuci, domnul deputat Ovidiu Raețchi.
Toți aceștia au depus declarații scrise.
Încă o dată, întreb dacă mai există un coleg în sală înscris pentru declarații sau intervenții care dorește să ia cuvântul și nu a fost citit.
Dacă nu, în aceste condiții...
Da, avem un coleg.
Domnul deputat Ghera, de la minorități.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.