Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 octombrie 2021
other
Sorin Năcuță
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi*,
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 118/2020 privind aprobarea Programului de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii „IMM LEASING DE ECHIPAMENTE ȘI UTILAJE” este o inițiativă potrivită și la timp. Programul încurajează și stimulează dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, precum și a întreprinderilor afiliate, facilitează accesul IMM-urilor la finanțări* destinate achiziționării de bunuri mobile noi sau second-hand. Până acum, programul și-a dovedit utilitatea și avantajele de care beneficiază IMM-urile de pe urma acestei inițiative. Printre acestea trebuie să menționez: statul a
asigurat până la 80% din valoarea finanțării pentru echipamente IT și tehnologia informației și până la 60% din valoarea finanțării pentru echipamente, utilaje și vehicule de transport marfă și persoane, în scop comercial; comisionul de administrare și comisionul de risc, datorate fondului de garantare, sunt subvenționate în procent de 100% pe toată durata finanțării; garantarea creditului se face cu bunul achiziționat și cu soldurile curente.