Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 octombrie 2011
other · respins
Aledin Amet
deputat
_In memoriam_Ion Diaconescu 23
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Doamnelor și domnilor senatori,
În primul rând, vă mulțumesc pentru faptul că îmi îngăduiți să particip la această ședință și să-mi susțin propunerea legislativă.
Sigur, în calitate de parlamentar, datoria mea este să promovez, inclusiv din punct de vedere legislativ, și anumite aspecte legate de comunitatea musulmană.
Propunerea legislativă este așezată, textul nu este spectaculos. Chiar mă uitam pe textul amendat aici, la Senat, în cadrul comisiei de specialitate, și am văzut că s-a modificat.
Textul: „Se declară sărbătorile 21 martie (Newruz) și 6 mai (Kâdârlez) sărbători legale în România” s-a modificat: „Se declară sărbătorile 21 martie (Newruz) și 6 mai (Kâdârlez) sărbători în România”, așadar dispare cuvântul „legale”. Sunt de acord cu acest text, nu este nicio problemă.
Doresc să vă spun că aceste sărbători sunt vechi, sunt sărbători preislamice. De foarte mult timp – de sute de ani, de altfel –, comunitatea musulmană din România celebrează aceste sărbători, iar ceea ce dorim noi să facem este să le consacrăm din punct de vedere legislativ.
Doamnelor și domnilor senatori,
Rugămintea noastră – și, sigur, vorbesc în numele comunității musulmane din România – este să ne sprijiniți în acest demers.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.