Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 februarie 2014
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Ákos Daniel Mora
Discurs
Întrebare adresată domnului ministru al educației naționale, domnul Remus Pricopie.
## Stimate domnule ministru Pricopie,
Suntem la începutul celui de-al doilea semestru școlar, iar unele dintre problemele acute cu care se confruntă în continuare sistemul de învățământ din România rămân cele legate de violența în școli, consumul de alcool și droguri, furturile, discriminările și alte acte antisociale. Anual, sunt reclamate mii de astfel de cazuri în școli din România, multe dintre ele trecând de nivelul clasic al delincvenței juvenile și constituindu-se în alarmante cazuri penale.
Este cunoscut faptul că, la nivelul Ministerului Educației Naționale și al diferitelor autorități publice locale, s-au luat unele măsuri de combatere a acestui fenomen, iar din declarațiile publice ministeriale aflăm că există în lucru și un plan național de prevenire și combatere a violenței în școli.
Una dintre soluțiile propuse încă din anul 2012 pe acest subiect a fost aceea de a se introduce camere de supraveghere video în toate școlile din țară, iar la nivel de gimnaziu și licee, chiar în fiecare clasă de curs. Părinții, elevii, societatea civilă și mass-media au comentat acest subiect, iar în presă au apărut declarații contradictorii ale diferiților responsabili. S-au vehiculat sume investite din bugetul de stat în achiziționarea acestor echipamente în valoare de peste 20 de milioane de lei, echipamente care, din diferite motive, nu s-au pus încă ori s-au pus doar parțial în funcțiune.
Pentru a putea avea o imagine cât mai clară a modului în care Ministerul Educației Naționale vede să se implice activ în prevenirea și combaterea fenomenelor de violență în școli, vă rog, domnule ministru, să ne clarificați nelămuririle legate de implementarea sistemului de supraveghere, răspunzându-ne la următoarele întrebări:
1. Dacă există un proiect coerent prin care ministerul dumneavoastră urmărește, într-adevăr, montarea unor sisteme de supraveghere video în toate școlile din România și, mai mult, în fiecare sală de curs de nivelul învățământului gimnazial și liceal?
2. Dacă s-au achiziționat echipamente de supraveghere video în valoarea sumei sus-menționate, ce se întâmplă cu
ele la ora actuală, în ce măsură ele sunt folosite în prezent și în ce măsură acestea satisfac nevoile reale, raportat la condițiile existente în România?
3. În ce măsură există o corelare logică și eficientă între măsurile de prevenire și combatere a violenței în școli și investițiile legate de aceste măsuri luate de autoritățile locale, pe de o parte, și măsurile și investițiile legate de aceste măsuri luate de Ministerul Educației Naționale, pe de altă parte, pentru a se evita suprapunerile de investiții pentru aceleași echipamente, bunuri și servicii?
Solicităm răspuns în scris. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .