Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·16 mai 2011
Dezbatere proiect de lege · respins
Ioan Chelaru
Discurs
Mulțumesc și eu, domnule senator.
Domnul senator Șerban Mihăilescu, din partea Grupului parlamentar al senatorilor independenți.
Îl rog pe domnul ministru să se pregătească pentru a răspunde și la întrebările colegilor.
Mulțumesc.
Domnule senator, microfonul 3, vă rog.
Întâmplător, am discutat despre acea celebră chestiune, că ne-am pomenit că în 2015 trebuie să trecem la euro. Și am întrebat pro memoria...
Pentru că eu pot să vă spun cum a fost cu returnarea datoriei și în perioada 1983–1989, nu numai cum va fi de acum încolo, și nu sunt deloc îngrijorat din acest punct de vedere, referitor la nivelul datoriei publice.
Revin. Am întrebat cum a fost cu stabilirea acelui 2015, la care o grămadă de persoane care vorbesc la televizor își dau cu părerea: că va fi, că nu va fi, că s-ar putea s-o amânăm, că s-ar putea să... Și știm exact – mai ales pentru cei care vorbesc toată ziua la televizor o spun – că 2015 s-a născut pentru că n-am avut altă rimă. Fiind o decizie pur guvernamentală în 2008, într-o competență extraordinară, s-a stabilit o perioadă de șapte ani. În șapte ani o să vedem. Și atunci ne-am pomenit cu un 2015, care nu are la bază niciun fel de acțiune gândită, ca dovadă că nici măcar acel minimum, acel consiliu pentru urmărirea acestei activități nu l-am avut până acum o săptămână, pentru că nimeni nu și-a pus serios problema, indiferent cine s-a perindat la conducere, pentru o asemenea chestiune.
Deci vă rog foarte mult, cu tot respectul, pentru că, într-adevăr, sunt niște domni care au posibilitatea fizică să vorbească zi și noapte despre aceste subiecte, dar, credeți-mă, puțină decență nu strică, mai ales când acțiunile noastre guvernamentale nu au fost atât de îmbătătoare de succes în afara altor perioade privind 2009 și 2010.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.