Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·29 octombrie 2008
Dezbatere proiect de lege · respins
Gheorghe Funar
Discurs
Vă mulțumesc, doamna președinte de ședință. Doamnelor și domnilor senatori,
Vă supunem atenției o propunere legislativă extrem de interesantă și de mare actualitate. Ea vizează prorogarea termenului pentru aplicarea Legii nr. 35 din 2008, așa botezata „Lege a votului uninominal”, de fapt legea cu doi câștigători: cel pe care îl aleg cetățenii rămâne acasă, iar cel pe care îl alege calculatorul va ajunge în Parlament.
În cuprinsul Legii nr. 35 din 2008 s-a precizat de către Guvern, care și-a asumat răspunderea pe această lege, că nu poate să distribuie cărțile de alegător și, ca atare, se prorogă termenul pentru 2012.
În ceea ce privește aplicarea prevederilor Legii nr. 35 din 2008, Guvernul a constatat, în faza de aplicare, că textul este incomplet, inclusiv că nu dă posibilitatea românilor din străinătate și altor cetățeni români aflați acasă să voteze. Atunci, Guvernul a recurs la trei ordonanțe de urgență – în opinia noastră, a celor de la PRM, neconstituționale –, ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 66, 97 și 98 din 2008, unele dintre ele se vor afla, probabil, săptămâna viitoare în atenția Curții Constituționale.
În afară de acest lucru, Guvernul a încălcat legea și unii dintre dumneavoastră, doamnelor și domnilor senatori, ați făcut parte din comisia specială comună a Parlamentului care a delimitat colegiile electorale în județe. Guvernul a încălcat hotărârea Comisiei comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru elaborarea propunerii legislative privind alegerea Camerei Deputaților și a Senatului, a Președintelui României, alegerile autorităților administrației publice locale, finanțarea campaniilor electorale și alegerea europarlamentarilor în județul Caraș-Severin. În Hotărârea nr. 802/2008 a Guvernului, de delimitare a colegiilor, au fost împărțite altfel colegiile decât a stabilit comisia parlamentară. Chestiunea aceasta este și pe rolul Curții de Apel București, pe fond, în dosarul care se va judeca în curând.
De asemenea, vă mai exemplific cu un județ. La Timiș Guvernul a recurs la modificarea propriei Hotărâri nr. 802/2008 și, printr-o rectificare, dar nu a hotărârii de guvern, ci o rectificare pe care o găsiți în Monitorul Oficial al României, a modificat componența consiliilor locale în județul Timiș, iar acolo s-au înscris în competiție mai mulți candidați în conformitate cu rectificarea apărută în Monitorul Oficial al României, și nu în conformitate cu hotărârea de guvern.
Noi, Grupul parlamentar al PRM, vom solicita anularea alegerilor din județul Timiș în aceste colegii care nu au temei legal.
V-am prezentat doar câteva argumente care sper să vă determine, doamnelor și domnilor senatori, să susțineți propunerea noastră legislativă și să nu acceptați ca poporul român să fie chemat la alegeri pe o lege care nu dă posibilitatea nici desemnării uninominale a viitorilor membri ai Parlamentului, și nici nu va asigura un Parlament cu o componență mai valoroasă decât cele care au fost până acum.