Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·15 septembrie 2010
procedural · respins
Petru Filip
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 20–25 septembrie a.c.
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Grupul parlamentar al PDL va susține propunerile legislative, atât cea de la punctul 7 din ordinea de zi, cât și cea de la punctul 8 din ordinea de zi, pentru că lucrurile sunt legate și am să și explic de ce. Până la urmă, politica coerentă de dezvoltare a turismului în zona Mării Negre trebuie să aibă și această componentă de protecție a mediului.
Sigur, în momentul în care s-a discutat în comisie, s-au discutat toate aspectele vizavi de dezvoltarea economică în această zonă de 20 de kilometri, care trebuie să rămână, până la urmă, dar chestiunea legată de obiectul de activitate al activității economice, dacă pot spune așa, trebuie să fie delimitată foarte clar de tot ceea ce înseamnă utilizarea în procesul tehnologic, fie utilizare, fie rezultanta procesului tehnologic, a substanțelor toxice și periculoase. Până la urmă, aici este o chestiune care trebuie definită foarte bine și cele două propuneri legislative găsesc și o soluție pentru această definire tehnică.
De aceea cred că cele două propuneri legislative, ca să mă refer la amândouă o dată – și susținerea Grupului parlamentar al PDL se referă la ambele propuneri legislative –, vin tocmai în favoarea dezvoltării coerente, pe termen lung a turismului în zona Mării Negre.
Evident că acest lucru va avea un impact și asupra politicilor pe care administrațiile publice locale vor trebui să le facă în zona despre care discutăm.
Mulțumesc foarte mult.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.