Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 aprilie 2011
procedural · adoptat tacit
Ioan Chelaru
Discurs
Vă mulțumesc.
Domnul senator Emilian Frâncu.
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Interpelarea mea este adresată domnului prim-ministru Emil Boc.
Obiectul interpelării: Creșterea prețului la energie electrică și la gaze.
Stimate domnule prim-ministru,
Săptămâna trecută a fost anunțată scumpirea energiei electrice începând cu 1 aprilie 2011. Să mărești energia electrică cu peste 4%, să introduci un cost suplimentar pentru populație, nu mi se pare o măsură la locul ei. Ca urmare a aplicării acestei măsuri, consumatorii casnici vor plăti lunar 1,80 lei pe 100 kWh, mai mult pentru sprijinirea producției de energie în unitățile de cogenerare de înaltă eficiență.
Este vorba, până la urmă, de un cost suplimentar, chiar dacă oficiali ai Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri au afirmat că nu este vorba de mărirea prețului energiei. Pe de altă parte, Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri nu-și asumă responsabilitatea pentru creșterea prețurilor, pasând vina către Agenția Națională de Reglementare în Domeniul Energiei. Agenția Națională de Reglementare în Domeniul Energiei are misiunea de a crea și de a aplica sistemul de reglementări necesar funcționării sectorului energiei și piețelor de energie electrică, energie termică și gaze naturale în condiții de eficiență, concurență, transparență și de protecție a consumatorilor, precum și de a implementa sistemul de reglementări necesare asigurării eficienței energetice și promovării utilizării la consumatorii finali a resurselor regenerabile de energie.
Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri a comunicat, în mod oficial, că orice decizie în legătură cu tarifele practicate în domeniul energetic face parte din atribuțiile exclusive ale Agenției Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei și nu are nicio legătură cu Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri.
De asemenea, o altă creștere anunțată etapizat, de această dată, este prețul la gaze. Creșterea este cerută cu insistență de distribuitorii de gaze, care argumentează că prețul gazelor de import a crescut din octombrie 2009 până astăzi, de la 79 lei MWh la 120 de lei pe MWh, ca efect al scumpirii constante a petrolului.
Vorbim despre o creștere anunțată pentru luna mai. Această creștere va fi realizată în trei etape, în funcție de doleanțele distribuitorilor de gaze. Astfel, s-a cerut majorarea prețurilor în trei trepte, până în luna septembrie, cu 5%, 7% și 9%, pentru acoperirea pierderilor. Se pare că prima creștere cerută de distribuitori, de 5%, ar urma să fie aplicată din luna mai, a doua din luna iulie, iar cea de-a treia începând cu 1 septembrie 2011.
Și în acest caz, reprezentanții ministerului au declarat în mod oficial că prețul gazelor naturale plătit de populație nu ar trebui să crească nici în această perioadă, nici în viitor, neexistând motive pentru o astfel de evoluție.