Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·16 mai 2011
procedural · adoptat tacit
Ioan Ghișe
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Domnule președinte de ședință și stimați colegi,
Constituția României precizează în art. 137 că banii publici se formează, se gestionează, se controlează, se administrează numai prin lege.
Veți putea descoperi cu ușurință că împrumutul de 20 de miliarde de euro nu are bază legală. Ceea ce s-a făcut în 21 septembrie 2009 prin Ordonanța de urgență nr. 99 a fost să se modifice un acord care nu a fost aprobat prin lege.
Cu alte cuvinte, responsabilii politici ai momentului – și spun acest lucru pentru că la vremea aceea domnul ministru Ialomițianu nu era în funcție, era doar deputat – au hotărât să ne împrumute cu 20 de miliarde de euro, fără ca poporul român să fi dat mandat prin referendum sau Parlamentul, ca reprezentant al poporului suveran, să fi aprobat prin lege.
Cu acea ocazie s-au comis încălcări ale Constituției, ale Legii finanțelor publice, ale Legii datoriei publice, ale legii privind tratatele internaționale și, nu în ultimul rând – poate în primul rând –, ale Legii răspunderii ministeriale.
Ceea ce s-a petrecut atunci reprezintă un cumul de infracțiuni.
Și acum de ce vă rog să fiți de acord cu raportul comisiei, adică raport negativ asupra proiectului de lege? Efectele, pentru cetățenii României, a ceea ce se derulează prin acest împrumut, neaprobat de poporul român prin referendum sau de Parlament prin lege, sunt următoarele:
– în 2010, economia a înregistrat o scădere de 1,3%, doar România și Grecia fiind încă în recesiune la încheierea anului trecut;
– am avut opt trimestre de cădere economică, față de celelalte țări din Uniunea Europeană care s-au redresat după patru trimestre;
– România se află pe ultimele locuri în Uniunea Europeană în ceea ce privește calitatea instituțiilor, rata de reocupare și eficiența forței de muncă;
– conform Institutului Național de Statistică, în ultimii doi ani s-au pierdut 637.000 de locuri de muncă;
– suntem pe primul loc în Uniunea Europeană ca număr de plăți de taxe pe an;
– cheltuielile Guvernului au fost majorate în 2010. Au fost mai mari cu 4,2% față de anul 2009, fiind vorba de 201 miliarde de lei;
– în aprilie 2011, România are cea mai mare inflație din Uniunea Europeană, 8,4%, față de 3,2%, media Uniunii Europene;
– în anul 2011, România va plăti 6 milioane de euro pe zi dobânzi;
– datoria externă a României a crescut de la 50 de miliarde de euro în 2008, din care 20 de miliarde de euro datorie publică, la 92 de miliarde de euro în ianuarie 2011, din care 40 de miliarde de euro datorie publică;
– investițiile străine directe au ajuns față de anul 2008 la un sfert. Avem cel mai redus grad de absorbție a fondurilor structurale și de coeziune din Uniunea Europeană, 8,6% în 2010, față de media europeană de 17%;
– în fine, s-a spus că din cauza crizei economice nu sunt bani pentru plata salariilor bugetarilor și pentru respectarea drepturilor de pensie. Aș dori ca domnul ministru Ialomițianu să confirme sau să infirme corectitudinea următoarei informații: 168 de miliarde de lei, venituri bugetare executate în anul 2010, față de 164 de miliarde de lei executate în anul 2008. Dacă este adevărat, ar însemna că, dacă Guvernul Boc ar fi executat în anul 2010 bugetul Guvernului Tăriceanu din anul 2008, nu ar fi fost necesar ca în anul 2010 să se reducă salariile bugetarilor și, respectiv, pensiile.