Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 februarie 2014
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Liviu Marian Pop
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Cu permisiunea dumneavoastră, am două întrebări pe care le adresez proaspătului membru PSD, domnul Remus Pricopie, ministrul educației naționale, pe care îl felicit pentru opțiunea Domniei Sale de a intra în Partidul Social Democrat.
Prima întrebare: „Decontarea navetei cadrelor didactice pe anul 2014”.
Domnule ministru,
Vă prezint, pe scurt, un memoriu care conține o nelămurire a unui mare număr de profesori din țară, care mi s-au adresat.
Astfel: „Revenim cu o rugăminte la dumneavoastră în legătură cu decontarea navetei cadrelor didactice pe anul 2014. Deja în școli se vehiculează ideea că primăriile nu mai au obligația decontării navetei și aruncă această datorie pe seama școlilor (...)
Această situație trebuie clarificată cât mai rapid, printr-un comunicat de presă, pentru că vă dați seama că aproape în fiecare școală din mediul rural mai mult de jumătate dintre cadrele didactice sunt navetiste și sunt sigur că autoritățile locale vor profita de această portiță să ne jecmănească din nou.”
Având în vedere cele de mai sus, vă întreb, domnule ministru: e adevărată supoziția acestor cadre didactice cu privire la decontarea navetei pe anul 2014?
Solicit răspuns în scris.
A doua întrebare: „Organizarea concursului pentru funcțiile de director în învățământ în anul 2014”.
## Domnule ministru,
Am primit, în ultima perioadă, mai multe semnale din teritoriu cu privire la nelămuririle unor cadre didactice, nelămuriri legate de organizarea și desfășurarea concursului pentru funcțiile de director în învățământ în anul 2014.
În acest sens, vă întreb, domnule ministru, când se va desfășura concursul pentru funcțiile de director în învățământ în anul 2014 și cum pot afla cadrele didactice interesate de acest subiect, din timp, metodologia.
Solicit răspuns în scris.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.