Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·15 iunie 2011
procedural · adoptat
Mircea Dan Geoană
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Vă mulțumesc și eu.
Înțeleg că raportul Comisiei pentru agricultură, silvicultură și dezvoltare rurală este de respingere. Sunt foarte multe propuneri ale domnului deputat Giurgiu.
Sunt intervenții cu privire la această propunere legislativă?
Dacă nu sunt, votul va fi acordat la ora 12.00.
La punctul 4 din ordinea de zi suplimentară este înscrisă Propunerea legislativă privind transferul unui teren din fondul forestier proprietate publică a statului și din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva, Direcția Silvică Neamț, în administrarea Consiliului Județean Neamț, în vederea realizării obiectivului de investiții „Protecție și consolidare infrastructură, calibrare albie și apărări de maluri pod b.a. pe DJ 207C peste Siret km 6+075 localitatea Ion Creangă”.
Salut prezența în plenul nostru a domnului deputat Marius Neculai, inițiatorul acestei propuneri legislative, pe care-l invit să o susțină în fața plenului Senatului, de la microfonul 6. Microfonul 6 pentru domnul deputat.
## **Domnul Marius Neculai** _– deputat_ **:**
Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor senatori,
Prezenta propunere legislativă vine să rezolve o problemă tehnică în legătură cu un pod în lungime de 383 de metri din județul Neamț, pe DJ 207C, peste râul Siret, și aflat în administrarea Consiliului Județean Neamț.
Conform art. 33 din Legea nr. 107/2006 – Legea apelor, administratorii lucrărilor inginerești de artă sunt obligați să asigure o secțiune optimă de scurgere a apelor și să efectueze lucrări de apărare în amonte și în aval de podurile pe care le administrează.
Ca urmare a plantărilor succesive de plopi făcute în amonte de pod, pe un teren aflat în administrarea Regiei Autonome a Pădurilor „Romsilva”, pe malul drept al râului Siret, cursul acestuia a fost deviat spre malul stâng, care se află sub o puternică și continuă acțiune de eroziune.
Totodată, ca urmare a extinderii suprafeței împădurite în albia minoră a râului Siret, au fost blocate și colmatate primele șase deschideri ale podului, în momentul de față secțiunea de scurgere a podului fiind de doar 30%. Acest lucru s-a întâmplat și din cauza faptului că, în amonte de pod, cursul râului se efectuează într-un unghi de 90 de grade.
Cu ocazia ultimelor creșteri de debit ale râului, acesta a rupt drumul județean, creându-și o albie lângă pod, și a inundat 107 gospodării în comuna Ion Creangă.
Consiliul Județean Neamț propune preluarea în administrare a respectivei suprafețe de teren și implementarea proiectului „Protecție și consolidare infrastructură, calibrare albie și apărări de maluri pod b.a. pe DJ 207C peste Siret km 6+075 localitatea Ion Creangă”.
Având în vedere cele menționate mai sus, vă rog să fiți de acord cu această propunere legislativă și vă mulțumesc anticipat.