Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·22 noiembrie 2010
procedural · respins
Viorel Arcaș
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Interpelarea este adresată domnului Borbély László, ministrul mediului și pădurilor.
Obiectul interpelării: Locuitorii din Copșa Mică, lăsați fără apă potabilă pentru că Ministerul Mediului și Pădurilor nu-și plătește datoriile.
Domnule ministru,
Orașul Copșa Mică și localitățile dimprejur – Axente Sever, Agârbiciu, Valea Viilor, Motiș, Târnava – nu au beneficiat niciodată de apă potabilă și de canalizare menajeră, motiv pentru care standardul de viață din această zonă este foarte scăzut.
Acest lucru nu ar fi, probabil, atât de important, dacă lipsa apei potabile nu ar cauza, mai ales în rândul copiilor, grave episoade epidemice determinate de consumul de apă infestată bacteriologic, care au afectat în ultimii ani sute de persoane. Costurile umane și materiale ale acestor epidemii au fost foarte mari.
În momentul în care, prin intermediul programelor multianuale prioritare de mediu și gospodărire a apelor,
orașul Copșa Mică a devenit beneficiarul unei finanțări privind execuția obiectivului de investiții „Sistem zonal de alimentare cu apă potabilă și canalizare ape uzate menajere în orașul Copșa Mică și localitățile limitrofe”, părea că situația se va rezolva și cei peste 18.000 de locuitori ai zonei vor avea, în sfârșit, posibilitatea de a consuma apă potabilă curată și sănătoasă și vor avea dreptul la o viață conform standardelor din secolul XXI, și nu celor din Evul Mediu. Iată însă că speranța lor a fost deșartă.
Din cauza faptului că Ministerul Mediului și Pădurilor nu a decontat facturi emise pentru lucrări executate de peste 7.580.000 de lei, proiectul s-a sistat. Mai mult, executantul lucrărilor SCA.MO.TER – SRL Sibiu a acționat în instanță Primăria Copșa Mică, solicitând recuperarea datoriilor și plata de daune-interese.
Stimate domnule ministru,
Este o situație critică la Copșa Mică. Oamenii nu au apă potabilă și canalizare, primăria a fost dată în judecată, iar un proiect care are finanțare este sistat. Este cazul ca, măcar în ceasul al doisprezecelea, ministerul pe care îl conduceți să ia măsuri.
Vă rog să-mi comunicați când veți plăti datoria restantă către executantul lucrărilor SCA.MO.TER – SRL Sibiu și care este termenul de finalizare a obiectivului de investiții „Sistem zonal de alimentare cu apă potabilă și canalizare ape uzate menajere în orașul Copșa Mică și localitățile limitrofe”.
Aștept răspuns în scris. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.