Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 aprilie 2011
Declarații politice · respins
Mircea Dan Geoană
Discurs
Mulțumesc și eu domnului senator pentru această frumoasă pledoarie.
Domnule secretar de stat Arafat, vă rog să prezentați punctul de vedere al Guvernului. Microfonul 8.
## **Domnul Raed Arafat** _– secretar de stat_
## _în Ministerul Sănătății_ **:**
## Bună ziua!
Punctul de vedere al Guvernului este de respingere a acestei propuneri legislative, având în vedere că este de natură a bloca circuitul legal al plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope, înlăturând fără nicio alternativă pentru operațiunile legale dispozițiile referitoare la operațiunile menționate la art. 4 din propunerea legislativă.
Practic, prin textul propus, inițiatorul interzice orice operațiune cu plante, substanțe și preparate stupefiante și psihotrope, indiferent de scopul activității sau destinația substanței, care ar putea fi utilizată în desfășurarea activității unităților medicale, de cercetare științifică și altele.
De asemenea, apreciem că în ipoteza materializării dezideratului exprimat de inițiator, ar putea fi perturbate activități importante, cum ar fi procurarea martorilor necesari pentru analizarea drogurilor în Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor. Deci, cu alte cuvinte, este posibil să se ajungă să nu putem administra stupefiante la pacienți, dacă textul legii este preluat așa.
Acesta este motivul pentru care Guvernul nu susține propunerea legislativă.
Este prezent la dezbateri și domnul director al Agenției Naționale Antidrog. În cazul în care sunt întrebări, putem să răspundem.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.