Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·29 aprilie 2015
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Ecaterina Andronescu
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Aș vrea să mă adresez domnului senator și să exprim atitudinea pe care o are Comisia pentru învățământ față de fiecare inițiativă legislativă.
Nu este important cine este inițiatorul, nu este important momentul în care apare această inițiativă, ci este important ce reglementează și cum. Această inițiativă nu strică mai rău cadrul legal deja existent.
De aceea, insist pe propunerea ca, împreună, să regândim Legea învățământului, să dăm viziune de evoluție sistemului de învățământ și coerență în toate capitolele, iar strict pe această inițiativă legislativă, vreau să mă credeți, chiar nu cred că trebuia să vă propunem un raport de admitere, pentru că nu se poate admite doar pentru studenții de la administrație publică sau de la SNSPA să li se recunoască vechimea pentru practica efectuată fără să avem o abordare generală pentru toți studenții: ori afirmativă, ori, dimpotrivă, negativă.
De aceea, propunerea noastră este întotdeauna dezbătută foarte serios în comisie și argumentată fiecare decizie pe care o luăm, fără să avem parti-pris-uri politice. Dacă nu mă credeți că este așa, vă rog să-i întrebați pe
colegii dumneavoastră care nu fac parte din majoritate și care sunt membri în Comisia pentru învățământ. Vă mulțumesc foarte mult.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.