Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·5 octombrie 2011
Declarații politice · respins
Günthner Tiberiu
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Cred că este evident, dincolo de problemele tehnice ridicate, dincolo de calculele, poate sofisticate, pe care le solicită colegii, că este o modalitate de subvenționare a încălzirii pentru această iarnă, directă, transparentă, cea mai clară.
Cred că ar fi mare păcat, nepolitică aș zice, o mare greșeală ca, din anumite speculații tehnice sau calcule nu știu cum, sofisticate, să împiedicăm această subvenționare a încălzirii pentru populație în această iarnă.
Cred că este o modalitate foarte corectă, foarte transparentă și merită să aibă susținerea noastră.
Este pe ordinea de zi de o lună de zile, dar, din păcate, nu a ajuns să fie dezbătută decât astăzi. Probabil că de aceea nu a venit nici domnul ministru, fiindcă nu era sigur că astăzi vom dezbate această inițiativă legislativă. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.