Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·22 iunie 2011
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Valentin Mocanu
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
În fapt, prin adresa L350/2011, Comisia pentru muncă, familie și protecție socială a fost sesizată pentru dezbaterea și întocmirea raportului la Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2010
privind unele măsuri în domeniul asigurării unor categorii de persoane în sistemul public de pensii.
Inițiativa legislativă vizează prelungirea termenului de plată retroactivă, prin contract de asigurare, a contribuțiilor pentru pensii până la 31 decembrie 2011.
Guvernul și Consiliul Economic și Social au transmis motivele de drept și de fapt pentru care nu susțin propunerea legislativă.
În acest sens, noi nu putem să susținem această propunere legislativă, deoarece obiectul de reglementare îl constituie prelungirea termenului în care persoanele interesate pot încheia un contract de asigurare și acest lucru ar crea anumite probleme cu privire la echitatea în sistemul de pensii, dar și cu privire la posibilitățile de calcul actuarial în întreg sistemul.
Vă mulțumesc foarte mult.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.