Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 noiembrie 2011
procedural · adoptat tacit
Minerva Boitan
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Este vorba despre o inițiativă legislativă care are în vedere realizarea unui act normativ care privește medicina școlară, rețea care până acum nu beneficiază de o lege specială și este doar amintită fragmentar în diverse acte normative care privesc sistemul sanitar.
Trebuie să menționăm – și cred că toată lumea este de acord – că medicina școlară reprezintă o componentă importantă a sistemului sanitar, prin rolul pe care-l deține în prevenirea individuală și colectivă, în promovarea sănătății în mediul școlar atât prin supraveghere, cât și prin educație sanitară.
Se vorbește frecvent și în multe locuri despre creșterea consumului de substanțe nocive în rândul tinerilor, despre violențele în școli, dar se vorbește prea puțin acolo unde se pun bazele unei educații pentru sănătate, respectiv în școli.
Prezenta inițiativă legislativă are în vedere realizarea acestui act normativ cu referire la toate componentele medicinii școlare, la realizarea unui orar al educației pentru sănătate, cu accent, bineînțeles, pe consumul de substanțe nocive, dar și pe cursurile de prim ajutor la organizarea medicinii școlare, la pregătirea medicului de medicină școlară.
Sigur că ar fi foarte multe de spus despre importanța acestei rețele. Cred că este foarte important ca noi să cheltuim bani pe prevenție, care, întotdeauna, sunt mult mai puțini decât pe consecințe, așa cum se întâmplă în marea majoritate a cazurilor, consecințe ale consumului și ale unor acte generatoare de boli, care, pe urmă, desigur, devin o povară pentru sistemul de sănătate și pentru societate, în general.
M-am bucurat de o foarte bună colaborare – și trebuie să menționez, pentru că de puține ori s-a întâmplat să beneficiez de o atenție deosebită, de sprijin atât din partea Ministerului Administrației și Internelor, cât și din partea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, din partea Ministerului Sănătății, din partea Parlamentului, prin Direcția proceduri parlamentare, sinteză și evidență legislativă. Am colaborat foarte bine cu reprezentanții Colegiului Medicilor și ai rețelei școlare, care au fost extrem de încântați, pentru că, în sfârșit, se va realiza o lege-cadru a medicinii școlare.
Am folosit ca bază de informare, sigur, și materiale care prezentau medicina școlară în alte țări ale Uniunii Europene, unde există rețele bine organizate, rețele funcționale și cu rezultate foarte bune.
Eu sper că am fost convingătoare și că o să am susținerea dumneavoastră pentru trecerea acestei propuneri legislative.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.