Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·1 noiembrie 2016
Dezbatere proiect de lege · respins
Cristiana Irina Anghel
Discurs
1. Legea a fost înregistrată pe 5 aprilie 2016. Nu sunt eu vinovată, nici colegii mei și nici pensionarii de acasă că regulamentul are termenele și lentoarea pe care le are.
2. Pe 12 aprilie a fost trimisă pentru punct de vedere la Guvern.
Punctul de vedere de la Guvern a venit după patru luni de zile.
Domnii de la Guvern – nu mă refer la doamna Ciutan, ci mă refer la Guvern, care vrea să guverneze și după 11 decembrie –, în necunoștință de cauză, ca de obicei, nici măcar nu și-au citit propria lege după care funcționează.
Art. 11 alin. (b[1] ) spune așa: Guvernul emite puncte de vedere asupra propunerilor legislative inițiate, cu respectarea Constituției, și le transmite Parlamentului în termen de 60 de zile de la data solicitării. Nerespectarea acestui termen echivalează cu susținerea implicită a formei inițiatorului.
Deci, implicit, dumneavoastră, pentru că nu v-ați făcut treaba cum trebuie și pentru că n-ați citit legea dumneavoastră de organizare, aveți, de fapt și de drept, un punct de susținere.
3. Ultima chestiune. Legea propune mărirea punctului de pensie: 40%, de la 1 ianuarie, din salariul mediu brut, 45%, de la 1 iulie, și mai are încă un punct, reintroducerea pensionării anticipate sau posibilitatea pensionării anticipate a cadrelor didactice cu trei ani înainte de a împlini vârsta de pensie, fără micșorarea cuantumului pensiei.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.