Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·15 iunie 2011
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Ion Rotaru
Discurs
Doar două-trei cuvinte pe această temă.
Sigur că suntem cu toții de acord că fondul pentru sănătate, constituit din toate sursele, este insuficient și este nevoie de bani pentru sănătate. Nu putem însă fi de acord ca acești bani să vină tot de la o categorie care și așa are probleme existențiale, pensionarii. Probabil că forma inițială, care a fost înainte de adoptarea acestei ordonanțe, era una acceptabilă, ca suma impozitată să fie doar cea care depășea un anumit cuantum, și nu pe întreaga pensie.
Este un paleativ, iar cu paleative nu putem rezolva problema sănătății până când nu privim în ansamblu, iar Guvernul să-și aplece fața către sănătate și să constate că banii sunt insuficienți, dar nu cu asemenea soluții se rezolvă problema finanțării sănătății.
Pe cale de consecință, susținem această inițiativă legislativă.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.