Ion Hadârcă

Mulțumesc.

Stimată doamnă președinte, Onorat prezidiu,

Doamnelor și domnilor senatori,

Tema declarației mele politice de astăzi este „Mizele și provocările anului parlamentar 2019”.

Suntem la startul unei noi sesiuni parlamentare. Pentru noi ea înseamnă trecerea în cea de-a doua jumătate a mandatului oferit de alegători. De aici încolo avem de parcurs alți doi ani, poate cei mai importanți din perspectiva îndeplinirii programelor de guvernare ale partidelor pe care le reprezentăm, dar și a obiectivelor asumate de către fiecare dintre noi în folosul alegătorilor și al comunităților pe care le reprezentăm. Perspectiva imediată este, evident, adoptarea bugetului de stat pe 2019, un examen serios, pe care sperăm să-l trecem cu bine.

În urmă a rămas Anul Centenarului Marii Uniri, în față – alte evenimente, cu noi sau vechi probleme. Anul centenar 2018, în mod simbolic, este urmat de anul, la fel de simbolic, al aniversării celor 160 de ani de la Unirea Principatelor Române, când s-a pus temelia României moderne. De asemenea, consemnăm anul președinției României la Consiliul Uniunii Europene. Este, poate, cel mai frumos elogiu adus marilor noștri înaintași unioniști, promotori ai visului european.

Istoria însă nu întotdeauna ne-a fost prielnică. Anul acesta se vor împlini 80 de ani de la semnarea odiosului Pact Molotov–Ribbentrop, pretext pentru cel de-al Doilea Război Mondial și târg malign între cei mai mari criminali ai secolului XX. Aniversarea este de tristă faimă pentru Europa, pentru România și, mai ales, pentru românii basarabeni.

După aproape 30 de ani de la dispariția imperiului de la est, noi mai suportăm consecințele nefastei sfâșieri de țară și, din păcate, nu avem un proiect național de reunificare, reîntregire, pe când iredentiștii și adepții pactului nu lasă lucrurile la voia întâmplării, ci zămislesc noi strategii de contracarare a oricăror încercări și doleanțe pentru reunificarea noastră definitivă.

Cel mai viu exemplu este Republica Moldova. După ratarea șansei de reunificare prin căderea comunismului și după dispariția statului bolșevic, adversarii s-au regrupat momentan și în 1992 au pus la cale un război, dezlănțuit cu scopul descurajării forțelor unirii cu România. În anii care au urmat, Republica Moldova a fost transformată într-un poligon de testare a noilor forme de război hibrid, ulterior aplicate și în alte regiuni ale lumii. Populația și elitele politice au fost o țintă permanentă, iar rezultatele sunt de față: în alegerile parlamentare din 24 februarie curent partidele antiromânești și antiunioniste au în sondaje cotații incredibil de mari.

Buimăcită de corupție, înfundată în sărăcie și dispersată într-un nesfârșit exod peste hotare, populația care a mai rămas este manipulată informațional, ca să renunțe la libertatea civilizației europene și românești. Sunt bune, dar practic ineficiente, dezbaterile savante și politice în jurul noilor soluții oferite prin Parteneriatul estic, o formulă rece și distantă, în fond, care nu convinge populația și nu frânează procesul continuu de degradare și abandon al micii republici postsovietice. Rolul salvator, în aceste condiții, ar trebui să și-l asume, până la urmă, partea liberă a națiunii, instituțiile statului român, noi, cei din România, dimpreună luați. Altfel, vom pierde definitiv Basarabia.