Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 septembrie 2024
other · retrimis
Sorin Mihai Cîmpeanu
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 0 · fără justificare niciuna · poziţional
- Voce
- —
Discurs
## Mulțumesc.
Stimați colegi*,
Continuăm lucrările, trecem la cea de-a II-a secțiune a ordinii de zi.12
Potrivit dispozițiilor art. 137, coroborat cu art. 136 din Regulamentul Senatului, conform hotărârii Biroului permanent al Senatului, adoptată cu acordul prealabil al Comitetului liderilor, ședința plenului Senatului se desfășoară prin mijloace electronice, în conformitate cu procedura prevăzută la art. 111 din Regulamentul Senatului.
În cadrul dezbaterilor generale poate lua cuvântul câte un singur reprezentant al fiecărui grup parlamentar, pentru maximum două minute. Reprezentantul senatorilor neafiliați poate interveni pentru maximum un minut.
Pentru operativitate, în prima parte a ședinței de plen se vor desfășura dezbaterile asupra punctelor înscrise pe ordinea de zi, iar după încheierea acestor dezbateri, în a doua parte a ședinței, sesiunea de vot final, conform hotărârii Comitetului liderilor.