Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 iunie 2019
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Robert Marius Cazanciuc
Discurs
## Mulțumesc. Stimați colegi,
În temeiul art. 109 alin. (2) din Constituția României, republicată, al art. 12 și următoarele din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, al art. 160 și următoarele din Regulamentul Senatului, procurorul general a transmis Senatului referatul din data de 6 noiembrie 2018, întocmit de DNA în Dosarul penal nr. 532/P/2018 al Secției de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, împreună cu copii ale materialului probator din acest dosar, respectiv 73 de volume, în vederea formulării cererii de începere a urmăririi penale împotriva domnului senator Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu,
președintele Senatului, pentru săvârșirea, în exercitarea funcției de prim-ministru al Guvernului României, a infracțiunii prevăzute de art. 289 alin. (1) Cod penal și art. 6 și 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000.
Având în vedere dispozițiile art. 161 din Regulamentul Senatului, Biroul permanent, în ședința din 12 noiembrie 2018, a hotărât transmiterea scrisorii parchetului Comisiei juridice.
Procedura desfășurată a comportat mai multe dezbateri, atât în Biroul permanent, cât și în Comisia juridică, iar senatorilor care și-au exprimat intenția de a studia documentele transmise comisiei cu privire la acest dosar li s-a asigurat acest acces. Durata de analiză a fost prelungită și pentru faptul că cele 18.755 de file cuprinse în cele 73 de volume nu au fost opisate.
În temeiul art. 109 alin. (2) din Constituția României, republicată, și al art. 12 din Legea nr. 115/1999: „Numai Camera Deputaților, Senatul și Președintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârșite în exercitarea funcției lor.”
În temeiul dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor: „Deputații și senatorii pot fi urmăriți și trimiși în judecată penală pentru faptele care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi percheziționați, reținuți ori arestați preventiv sau la domiciliu fără încuviințarea Camerei din care fac parte și fără a proceda la ascultarea lor.”
În temeiul art. 160 din Regulamentul Senatului: „Senatul are dreptul să ceară doar urmărirea penală a senatorilor care sunt sau au fost membri ai Guvernului.”
Raportul conține o sinteză a acuzațiilor formulate de procurori, precum și elemente de apărare formulate de domnul senator Tăriceanu.
După studierea dosarului, a notelor scrise, având în vedere audierile realizate în cadrul comisiei, ținând cont de dezbaterile efectuate pe parcursul mai multor ședințe, senatorii prezenți în ședința din 29 mai 2019 s-au pronunțat prin vot secret asupra solicitării parchetului de a formula cererea de urmărire penală împotriva domnului senator Călin Popescu-Tăriceanu.
Având în vedere că, în urma numărării voturilor – 3 voturi pentru, un vot contra și două abțineri –, nu a fost întrunită o majoritate, Comisia juridică transmite plenului Senatului raportul, precum și proiectul de hotărâre, în conformitate cu prevederile art. 161 din Regulamentul Senatului.