Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·25 iunie 2018
other · respins
Ion Hadârcă
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Stimați colegi,
Pentru ședința de astăzi, cu permisiunea dumneavoastră, am pregătit două interpelări.
Aș vrea să dau citire primei interpelări, care are drept subiect „Comuna Aluatu – o insulă de românitate în marea slavă” și este adresată doamnei Natalia Elena Intotero, ministrul pentru românii de pretutindeni. ## Stimată doamnă ministru,
Demersul recent al directorului școlii din Aluatu din raionul Taraclia, regiune cu populație majoritar bulgară din Republica Moldova, m-a motivat să mă adresez dumneavoastră pentru a vă informa despre situația critică a acestei instituții, exprimându-mi speranța într-un ajutor pe măsură.
Până de curând, această unică școală cu predare în limba română din raionul Taraclia risca să fie desființată. Numeroasele eforturi ale localnicilor au anihilat tentativa închiderii instituției. Pentru a-i sublinia importanța, țin să menționez faptul că această școală este unicul mediu românesc din raionul Taraclia care mai respectă dreptul copiilor basarabeni la studierea limbii române în propria lor țară. Mai mult decât atât, copiii familiilor de români din localitățile învecinate sunt nevoiți să frecventeze școli cu predare în limbile bulgară și găgăuză, din simplul motiv că nu au posibilitatea de a se deplasa zilnic spre școala-pivot din comuna Aluatu.
Starea tehnică a edificiului școlii din Aluatu: nefiind reparată din 1988, necesită investiții de modernizare, prin repararea acoperișului, a pardoselilor, a pereților, a tavanelor, a instalațiilor electrice și altele.
De asemenea, este stringent necesară alocarea unui mijloc de transport pentru asigurarea deplasării zilnice a copiilor din zonă spre școală și viceversa. Nu este de neglijat nici completarea cu cărți în limba română a bibliotecii școlare.
Vă rog respectuos să interveniți și să fiu informat în scris despre soluțiile preconizate.
Cu respect, senator de Vaslui, Ion Hadârcă.
Și, dacă-mi permiteți, domnule președinte, aș vrea, pe scurt, să citesc și a doua interpelare, care are drept subiect „Starea Conacului-muzeu «Constantin Prezan»”.
Este adresată ministrului apărării naționale, domnului Mihai Viorel Fifor, și ministrului culturii, domnului George Ivașcu.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.