Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·5 septembrie 2016
other · respins
Ecaterina Andronescu
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Discutăm astăzi, stimați colegi, o inițiativă legislativă extrem de importantă pentru dezvoltarea acestei țări.
Nu este o noutate, cred, pentru niciunul dintre dumneavoastră, dacă spun astăzi de la acest microfon că fără cercetare științifică nicio țară n-are șansa la dezvoltare.
Această inițiativă legislativă este construită pe o experiență anterioară. În anul 2000 plecau din România, în fiecare an, circa 2.000 de informaticieni. România nu avea o industrie de IT. Dacă vă uitați astăzi în structura industriilor din România, România are astăzi o industrie de IT.
Ce s-a întâmplat atunci? Cei 2.000 de informaticieni ne costau în fiecare an circa 60 de milioane de euro. Adică statul român cheltuia 60 de milioane de euro cu formarea lor de la intrarea în grădiniță și până la finalizarea studiilor universitare. Se întâmplă și acum același lucru.
Dacă noi vrem să avem activitate de cercetare care să contribuie la dezvoltarea economică a României, trebuie să acceptăm această inițiativă legislativă potrivit căreia cei care fac activitate de cercetare să fie scutiți de impozitul pe salariu. Acest lucru s-a întâmplat în anul 2000 cu informaticienii.
Astăzi, România poate să spună și să vorbească despre contribuția pe care industria de IT o are în obținerea produsului intern brut.
Vreau să mai adaug ceva. Până în ’89, România avea circa 130 de mii de cercetători în universități și în institutele sale de cercetare. Astăzi, în România mai sunt circa 11-12 mii de cercetători.
Dacă noi nu mai vrem niciun fel de dezvoltare a acestei activități care aduce plusvaloare în economia României, atunci trebuie să nu acceptăm legea astăzi. Dacă vrem să facem acest lucru, trebuie să avem..., să acceptăm inițiativa legislativă așa cum este ea. Guvernul a venit și a restricționat pentru un segment atât de mic, încât mai bine n-o făcea,
pentru că nu aduce niciun fel de avantaj pentru cei care desfășoară activitate de cercetare.
De aceea, vă adresez rugămintea, cu tot respectul, să votați raportul pe care vi-l propun cele două comisii. Vă mulțumesc foarte mult.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.