Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 iunie 2014
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Ilie Sârbu
Discurs
Domnule președinte, Stimați colegi,
Mi se întâmplă cam rar să fiu de acord cu colegul nostru, domnul Popa, dar, de data asta, trebuie să recunosc că are dreptate. Nu e vorba de pensia de bază. Și, în tinerețe, am avut un rector care, atunci când începeam cursurile, ne aduna în aulă și ne arăta statutul... regulamentul și ne spunea: „Cu acest regulament nu se întâlnesc decât tembelii.”
Dacă măsura asta se va aplica cuiva, se aplică celor care încalcă regula, care greșesc. Lor li s-a dat un bonus. Nu este vorba de pensie, de ceea ce a muncit el și a contribuit. Îi dai un bonus tocmai ca să nu greșească. Și, când greșește, pe cale de consecință, ce să faci, să-l mai premiezi? Să-i mai dăm un bonus? Eu cred că ceea ce s-a spus aici, sigur, părerile vor fi totdeauna împărțite, de asta e Senat, de asta e dezbatere, dar legea e bine-venită. Adică nu poți să lași un om..., după ce îi dai acest bonus, această prevedere specială, ce face? Merge și face doi ani de detenție sau 12 și, după aia, revine la pensie? Nu e corect față de ceilalți oameni din societatea românească și din administrația publică.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.