Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·22 aprilie 2013
Informare · respins
Ioan Chelaru
Discurs
Mulțumesc tare mult. Stimați colegi,
Nu știu dacă spusele domnului secretar de stat sau ale domnului senator Greblă v-au captat atenția, însă țin neapărat să vă atrag atenția că este o chestiune extrem de serioasă. Discutăm de punerea în aplicare a Codului de procedură penală, discutăm de instituții extrem de importante ale dreptului penal și ale procedurii penale și discutăm, în esență, de drepturile și libertățile omului.
De asta, chiar dacă susțin – și firesc e să susțin! – proiectul de lege care a fost trimis, susțin și amendamentele care au fost aprobate de către comisie, pentru că eu cred că instituirea unui control de către un organ judiciar abilitat peste ceea ce s-a făcut până acum, chiar dacă el se numește judecător de cameră preliminară, chiar dacă nu controlează numai legalitatea administrării probelor și controlează și... sau pipăie măcar temeinicia acestora, este în folosul protecției drepturilor și libertăților omului.
Pentru că suntem, într-un fel, într-o anumită criză, având în vedere că pe 30 aprilie anul curent expiră termenul de 45 de zile în care ar fi trebuit să adoptăm deja această lege, și pentru că, din acest punct de vedere, Cameră decizională este Camera Deputaților, eu cred că este bine și necesar să votăm astăzi raportul comisiei, așa cum a fost aprobat, cu excepția unui singur vot, de către toți membrii comisiei, urmând ca în Camera Deputaților, pe parcursul dezbaterii pe o mai lungă perioadă, pentru ca dumnealor, acolo, nu limitați de timp... În măsura în care cred că unele amendamente sunt bine-venite și cred că ar trebui să fie și bine primite, este necesar să dăm astăzi un vot pe raportul comisiei și pe proiectul de lege, urmând ca decizia să se ia la Cameră. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.