Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 martie 2008
Declarații politice · respins
Dragoș Petre Dumitriu
Discurs
Dacă se dorește reîntoarcerea la comisie, care înțeleg că ar fi susținută și de Grupul liberal-democrat, sunt de acord cu această formulă, dar cu următorul amendament, și anume ca Ministerul Finanțelor să prezinte la comisie o auditare internă cu ceea ce s-a întâmplat la momentul acordării sau mai bine zis a selecționării, după cum spune domnul președinte Iancu, a selecționării beneficiarilor acestui credit, a modalității în care au fost ei selecționați și a celor care și-au pus semnătura pe această selecție. Pentru că a trece la datoria publică, ca și până acum, niște sume, fără a avea niște oficiali care se fac vinovați de aceste pagube naționale, este o greșeală, după părerea mea, în anul de grație 2008, repet, după atâtea țepe pe care le-a încasat statul român! Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.