Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 octombrie 2017
Declarații politice · respins
Radu Mihai Mihail
Declarații politice prezentate de senatorii:
Discurs
Mulțumesc.
Titlul acestei declarații este „România, între stat de drept și moșia guvernanților”.
Doamnelor și domnilor senatori,
Spunea luni ambasadorul german la București, Cord Meier-Klodt, la deschiderea anului școlar universitar: „Viața mea diplomatică în România a început cu Ordonanța 13 și încă avem de-a face în fiecare zi, într-un fel sau altul, cu aceste subiecte foarte importante.”
Încă o palmă dată în față guvernanților noștri de un diplomat european, pentru că lupta cu justiția pare să nu se fi terminat cu Ordonanța nr. 13. Avem acum un nou atac la adresa justiției, mascat sub forma unor noi legi ale justiției.
Avem acum un nou atac la adresa separării puterilor în stat. Ieri, Senatul s-a transformat în tribunal pentru a-l scoate basma curată, cu voința majorității PSD–ALDE, pe ministrul Viorel Ilie.
În zadar protestează magistrații, societatea civilă, Președintele României. Ministrul Tudorel Toader și domnul Liviu Dragnea ne povestesc zilnic, la televiziunile de casă, cât de mult vor ei binele acestei țări. Domnilor, nu vă credem!
Doamnelor și domnilor guvernanți,
Domnule Dragnea,
România nu e un petic de pământ, o insulă pe care să v-o treceți hoțește în propria avere. România este țara celor de aici și a celor din diaspora, care își doresc un stat democratic, în care fiecare dintre noi să fim egali în fața legilor și cei care fură să răspundă pentru asta.
Ați câștigat alegerile din 2016 promițând românilor prosperitate, educație de calitate, un sistem de sănătate corect, locuri de muncă. Nu am apucat să învăț programul de guvernare din scoarță în scoarță, domnule Dragnea, dar nu am citit nicăieri nici despre nopțile din Piața Victoriei, nici despre accize crescute la carburanți, nici despre înverșunarea aceasta a instituțiilor statului conduse de dumneavoastră împotriva oricui încearcă să muncească și să trăiască corect în România.
Soros, justiția și corporațiile sunt dușmanii dumneavoastră de astăzi, domnilor, pe când corupția, eșecul educației, bolnavii din spitale și sărăcia românilor ar trebui să fie lucrurile care să vă dea frisoane zilnic!
Atunci când merg în comunitățile din diaspora, românii mă întreabă când se va termina cu haosul acesta pe care l-ați instaurat în țară. Românii de afară nu vor să legalizați furtul, domnilor! Ei vor ca cei care încalcă legea să plătească și să dea banii furați înapoi. Românii nu vor să-și trimită banii munciți cu greu în țară pentru ca domnul Dragnea să-i bage apoi în propriile buzunare. Ei vor ca țara din care au plecat, poate vremelnic, să prospere, să nu mai fie căpușată de interesele economice ale clientelei politice.
## Doamnelor și domnilor miniștri,
Sunteți datori să guvernați această țară în mod responsabil și modul populist în care împărțiți banii secătuiește bugetul de stat, iar viitorul României pare să nu fie deloc luminos. Sunteți datori să faceți legi drepte, nu unele care să scape corupții de justiție. Belina, Brazilia sau Salcia de Teleorman sunt problemele unui singur om, nu ale întregii Românii!