Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·8 iunie 2011
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Teodor Viorel Meleșcanu
Discurs
## Mulțumesc foarte mult.
Această inițiativă legislativă mi-a adus aminte de povestea unui grup de pionieri care ajutau o bătrână să treacă strada, care se zbătea foarte rău pentru că ea nu voia să treacă strada.
Deci prima și cea mai mare hibă a acestei propuneri legislative este că hotărăște să transfere din proprietatea publică a Ministerului Apărării Naționale către organele locale cazărmi, pentru a fi transformate în locuințe sociale și așa mai departe.
Singura problemă este că trebuie mai întâi ca aceste organe locale să solicite acest transfer, pentru că transferul duce la crearea unor obligații bănești pentru aceste autorități locale, pe care ele trebuie să și le asume. Or, această procedură există, așa cum sublinia și domnul secretar de stat, prin Legea nr. 213/1998. Aceasta este singura procedură atunci când este vorba de transfer de administrare între două entități de stat, bunul rămânând în proprietatea publică a statului.
Pentru acest motiv, cele două comisii întrunite, Comisia pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului și Comisia pentru apărare, ordine publică
și siguranță națională, au hotărât, cu unanimitate de voturi, adoptarea unui raport de respingere. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.