Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 decembrie 2010
other · respins
Anghel Stanciu
Evocarea Revoluției Române din Decembrie 1989 – momentul Timișoara, 21 decembrie
Discurs
Domnule președinte,
Să știți că perseverența este una dintre calitățile mele și, domnule Puiu Hașotti, distinse senator, nu mă tem de întreruperi. Întrerupeți-mă!
Anexa nr. 3/15/02 din 70.02.04, „Programul pentru construcții de locuințe”.
Stimată doamnă ministru,
Pentru „Complexul Grădinari etapa a 2-a – 64 de locuințe”, „Complexul Grădinari etapa a 3-a – 100 de locuințe”, pentru care solicităm numai 25.200 de mii de lei din programul respectiv.
Evident că se încadrează și acesta în programul de construcții de locuințe pentru tineri, destinate închirierii. Evident că trebuie să-i încurajăm pe tineri să se căsătorească, să-și facă o familie, să ajungă în Parlament și – de ce nu? – miniștri.
Domnule președinte de ședință, să aveți amabilitatea de a obține, prin influența dumneavoastră, alături de doamna președinte și de doamna ministru, câteva voturi în plus că, poate, până la urmă, se aprobă unul.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.