Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 octombrie 2015
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Raluca Turcan
Discurs
## Domnule președinte,
## Dragi colegi,
În avalanșa de evenimente care pun sub semnul întrebării binele comun, astăzi s-a întâmplat un lucru bun: Programul „after school” a trecut de Camera Deputaților tacit, cu raport de adoptare de la Comisia pentru învățământ.
Adresez un apel și o rugăminte către toate partidele parlamentare să urmărească acest program, acest proiect de lege la Senat și, dacă se poate, să-l voteze, astfel încât Guvernul să poată să aloce bani în Legea bugetului de stat pe anul viitor.
Acest proiect poate produce o schimbare în bine pentru foarte mulți oameni, însă poate deveni realitate doar printr-un efort comun, așa cum sper ca astăzi să treacă și Legea votului prin corespondență.
Programul „școală după școală” poate ajuta un milion de copii, prin alocarea din partea statului a unui tichet valoric, în vederea formării, educației și supravegherii copiilor din învățământul primar.
Acest proiect poate să sprijine sute de mii de familii care nu au cu cine să-și lase copiii după finalizarea orelor de curs și mii de părinți pot fi încurajați să se întoarcă în câmpul muncii.
Acest program poate să vină și în sprijinul profesorilor care-și pot suplini veniturile, și în susținerea ONG-urilor care se implică în tipul de program „after school”.
În foarte scurt timp Senatul poate să decidă ca Programul „școală după școală” să fie generalizat la nivel național.
Conform studiilor internaționale, un astfel de proiect țintește direct spre reducerea abandonului școlar și poate sprijini cei 700.000 de copii care în momentul de față nu sunt școlarizați în România și să îi determine să se reîntoarcă la școală.
Dacă va exista voință politică, așa cum a existat în Camera Deputaților, în Comisia pentru învățământ, Programul „școală după școală” poate să intre în vigoare începând cu anul școlar viitor, 2016–2017.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.