Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·9 octombrie 2012
Dezbatere proiect de lege · respins
George Crin Laurențiu Antonescu
Discurs
Iată o propunere căreia este greu să i ne împotrivim. Mergem luni. Bun.
Mulțumesc.
Vom da votul luni.
## Stimați colegi,
Înainte de a trece la punctul 5, profit de masiva prezență în sală – a dumneavoastră și a mea – ca să vă reamintesc faptul că, în conformitate cu programul pe care l-am votat, mâine, la ora 12.00, va avea loc o ședință a plenului Senatului de comemorare a Holocaustului.
Am avut, în legătură cu fixarea datei acestei ședințe, mai multe variante. Am încercat o variantă, poate mai bună pentru noi, astăzi, dar nu s-a putut. Ședința va avea loc mâine.
Rugămintea mea este să facem tot posibilul să asigurăm o prezență rezonabilă și, de asemenea, rog grupurile parlamentare să desemneze cel puțin câte un vorbitor la această ședință, repet, de comemorare, la care vor fi prezenți ambasadori ai unor state importante și, de asemenea, reprezentanți ai comunității și federațiilor evreiești din țară și din străinătate.
## Mulțumesc.
Trecem la punctul 5 din ordinea de zi, Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare și societățile de administrare a investițiilor, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 297/2004 privind piața de capital.
Inițiator, Ministerul Finanțelor Publice, domnul președinte Ghizdeanu.
Domnul președinte al Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital, domnul senator Ovidiu Marian.
Vă rog, domnule președinte.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.