Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·25 februarie 2019
Dezbatere proiect de lege · respins
Florina Raluca Presadă
Discurs
Mulțumesc mult, domnule președinte.
Doamnelor și domnilor senatori,
Vreau să salut raportul de admitere al comisiei de specialitate, Comisia pentru administrație publică, și, de asemenea, vreau să salut felul în care s-a ajuns la acest raport de admitere. Pe marginea acestei propuneri legislative despre așezările informale au lucrat foarte mulți oameni. Este vorba de oameni din societatea civilă, dar și de membri ai partidelor parlamentare semnatari ai acestei inițiative. Printre semnatari se numără și subsemnata, dar și alți colegi, și apreciez că acest efort transpartinic trebuie salutat și repetat cu altă ocazie.
Vreau să punctez aici câteva lucruri bune cu care vine această propunere legislativă: vine cu o definiție a așezărilor informale, vine, de asemenea, cu instrumente pentru autoritățile publice locale de intervenție, acolo unde este nevoie, în aceste așezări informale, dar, de asemenea, spune foarte clar că aceste intervenții nu pot avea loc în absența consultării celor afectați, pentru că vorbim, în această situație, despre sute de mii de români. 50.000 de familii au fost, până acum, identificate ca trăind în ceea ce numim noi „așezări informale” în această lege.
Având în vedere toate acestea, salut încă o dată raportul comisiei, felul în care s-a lucrat pentru acest raport, și Uniunea Salvați România va vota pentru raportul de admitere.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.