Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 septembrie 2016
procedural · adoptat tacit
Ion Ghizdeanu
președintele Comisiei Naționale de Prognoză
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 12–17 septembrie a.c. 20
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Au fost câteva sublinieri și întrebări legate de sfera de cuprindere a cercetării și, a doua idee, cea legată de interes.
Într-adevăr, mulțumim tuturor doamnelor și domnilor senatori care au luat cuvântul și care au subliniat același lucru, că este capitală pentru viitorul și dezvoltarea economică a României viitoare activitatea de cercetare științifică, indiferent unde se realizează, în institute sau universități. Și cred că rodul cercetării românești e și faptul că astăzi INS-ul are confirmată cea mai mare creștere din trimestrul II, de 6%, pentru economia românească. Aici sunt și măsurile de stimulare din Codul fiscal, multe, dar, oricum, România continuă creșterea economică ridicată – și e un lucru bun – și de aici și posibilitatea unor venituri suplimentare care să acopere și această facilitate.
Al doilea aspect, legat de sferă și de ordonanță.
Aș vrea doar să evidențiez că Guvernul a păstrat posibilitatea... aceeași concepție ca și în cazul activității de programe pentru calculator, de IT, în sensul că dă posibilitatea și următoarelor guverne, oricăruia, să stabilească condiții foarte detaliate. Prevederea din ordonanță este aproape identică cu cea pentru personalul IT.
Se menționează cercetarea-dezvoltarea aplicativă și dezvoltarea tehnologică, dar se menționează că multe din condițiile stabilite se vor stabili prin ordin comun a patru ministere, ceea ce dă posibilitatea fiecărui guvern, în funcție de programul de guvernare viitor, să stabilească condiții
detaliate. Deci este o facilitate acordată prin ordonanță, deci prin Codul fiscal.
Pe de o parte, s-a păstrat principiul simplității Codului fiscal, de a nu introduce condiții foarte detaliate – număr de proiecte, normă și tot – și, al doilea, de a da posibilitatea ca în fiecare etapă de dezvoltare, în funcție de programele de guvernare, să se schimbe condițiile. Și sunt patru ministere, cred că cele mai importante – Ministerul Educației este primul, Ministerul Economiei, Ministerul Muncii, al Agriculturii și Ministerul Finanțelor –, care stabilesc, atunci când e cazul sau doresc, schimbarea condițiilor pentru acordare.
Și ultima, pentru că au fost întrebări și formale, și informale, dacă este... ordonanța precizează... e deja aplicată, deja produce efecte, întrucât ordonanța precizează expres că, începând cu veniturile aferente lunii august – deci la începutul acestei luni, septembrie, când se acordă salariile din luna august –, se aplică această scutire. Deci putem spune... suntem în 5 septembrie, deja la primele instituții care au luat s-au aplicat prevederile acestei ordonanțe.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.