Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 martie 2010
Informare · informare
Mircea Dușa
Discurs
Mulțumim.
Din partea deputaților fără identitate, domnul deputat Gheorghe Zoicaș.
transporturilor, domnul Radu Berceanu, legată tot de acest obiectiv, discuție care a avut loc, unde mi s-a comunicat ca referitor la problema finanțării să iau legătura cu dumneavoastră.
În luna februarie, dacă vă amintiți, în plenul Camerei Deputaților, am avut o discuție cu dumneavoastră și cu domnul ministru Sebastian Vlădescu, unde ați spus că o să încercați să găsiți o soluție prin creditare în acest sens.
După discuțiile din plenul Camerei Deputaților l-am contactat din nou pe domnul ministru Radu Berceanu, i-am relatat discuția noastră, urmând ca dânsul, până la sfârșitul lunii februarie, să mă informeze concret ce se va întreprinde în acest sens. Fapt ce nu s-a întâmplat.
La începutul lunii martie am cerut o întrevedere cu dumneavoastră tot pentru această problemă, lucru ce s-a realizat în data de 7 martie 2010, unde am primit asigurări din partea dumneavoastră că finanțarea lucrărilor se va face la prima rectificare bugetară, urmând ca între timp să găsiți formula între minister și constructor ca, respectiv, acesta să poată demara efectiv lucrările (contractul pentru acest obiectiv, Modernizare drum E 58 Baia Mare – Dej, a fost semnat în 19.08.2009).
Notă. Pe parcursul întâlnirilor cu dumneavoastră și cu cei doi miniștri v-am informat despre nevoia stringentă ca acest drum impracticabil să fie reparat și modernizat deoarece sute de băimăreni folosesc acest traseu pentru problemele lor la clinicile din Cluj-Napoca, la Curtea de Apel Cluj-Napoca, sute de studenți din centrul universitar Cluj-Napoca, nemaivorbind de cei care se deplasează spre centrul țării. Mi-ați spus că știți situația.
Domnule prim-ministru, fac această declarație politică nu din cauza faptului că aș pune la îndoială promisiunea făcută către mine pentru băimăreni, ci ca să vă informez, că ieri, 16 martie 2010,...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.