Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 martie 2018
Informare · informare
Mihaela Huncă
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Interpelarea este adresată domnului Valentin Popa, ministrul educației naționale.
Obiectul interpelării: „Introducerea la examenul de bacalaureat a probei practice la disciplina Educație fizică și sport, pentru liceele vocaționale, respectiv liceele cu program sportiv”.
## Stimate domnule ministru,
Având în vedere că în Legea educației naționale nr. 1/2011, la art. 77, privind susținerea examenului național de bacalaureat pentru filiera vocațională, se prevede probă practică sau scrisă, după caz, specifică profilului ori specializării, vă întreb de ce la liceele cu program sportiv nu se organizează proba de educație fizică și sport?
Vă rog să îmi comunicați dacă aveți în vedere să modificați metodologia de organizare a probelor de bacalaureat pentru filiera vocațională, pentru liceele cu program sportiv, astfel încât disciplina Educație fizică și sport să devină probă practică specifică profilului ori specializării.
În opinia mea, nu este corect nici pentru elevi și nici pentru profesori să se pregătească timp de patru ani la Educație fizică și sport, astfel încât să atingă un anumit nivel de performanță, dar să nu poată susține proba practică la Educație fizică și sport sau proba scrisă la disciplina Pregătire sportivă teoretică la examenul de bacalaureat.
În urma aspectelor prezentate, vă solicit să-mi prezentați punctul dumneavoastră de vedere referitor la această problemă, precum și termenul la care preconizați că veți modifica metodologia de organizare și desfășurare a examenului de bacalaureat pentru liceele vocaționale, respectiv pentru liceele cu program sportiv, astfel încât elevii să susțină la examenul de bacalaureat proba de Educație fizică și sport.
Solicit răspunsul în scris. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.