Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 martie 2017
other · adoptat tacit
Cristian Cosmin
secretar de stat în Ministerul Muncii și Justiției Sociale
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Doamnelor și domnilor senatori,
Prezenta inițiativă legislativă asigură transpunerea totală a dispozițiilor Directivei 2014/54/UE privind măsurile de facilitare a exercitării drepturilor conferite lucrătorilor în contextul liberei circulații a lucrătorilor, care are drept scop îmbunătățirea și consolidarea modalităților în care sunt puse în practică normele existente ale Uniunii Europene privind libera circulație a lucrătorilor.
Textul inițiativei legislative stabilește dispoziția adecvată pentru a facilita aplicarea eficientă și uniformă a drepturilor conferite prin legislația Uniunii Europene și prin legislația română pentru lucrătorii cetățeni ai altor state membre ale Uniunii Europene și membrii familiilor lor care își exercită dreptul la liberă circulație în scop de muncă pe teritoriul României.
Totodată, se asigură îmbunătățirea gradului de informare, pe de o parte, a lucrătorilor Uniunii Europene și a membrilor familiilor lor cu privire la drepturile conferite lor de legislația UE, în contextul exercitării dreptului la liberă circulație în scop de muncă pe teritoriul României, dar și, pe de altă parte, a angajatorilor și a instituțiilor publice cu privire la aceste drepturi.
În considerarea celor de mai sus, Ministerul Muncii și Justiției Sociale susține raportul suplimentar de admitere, cu amendamente, al Comisiei pentru afaceri europene a Senatului.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.