Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·8 martie 2016
procedural · adoptat
Simona Allice Man
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați senatori,
Proiectul de act normativ vizează intensificarea sistemului de control al autorităților competente în rândul operatorilor prin desemnarea unor laboratoare de referință pentru situațiile în care există sesizări, notificări cu privire la încălcarea legislației în domeniu.
Astfel, se mărește credibilitatea produselor ecologice și, odată cu acestea, se eficientizează și controlul asupra modului în care organismele de inspecție și certificate aprobate de MADR își îndeplinesc atribuțiile pentru care au fost mandatate.
Toate aceste măsuri vor contribui la îmbunătățirea sistemului de agricultură ecologică prin creșterea gradului de încredere a consumatorilor în produsele ecologice, precum și prin garanția că producătorii agricoli care au optat pentru acest sistem de agricultură respectă normele legislative în vigoare.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale susține inițiativa legislativă.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.