Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 martie 2018
Informare · informare
Debelka Lilla Boglarka
secretar de stat în Ministerul pentru Românii de Pretutindeni
Discurs
## Bună ziua!
Stimate domnule președinte Constantin Codreanu, Referitor la întrebarea dumneavoastră, nr. 3.085A din data de 26 februarie 2018, vă comunic următoarele:
Până la această dată nu s-a înregistrat niciun eveniment care să pună în pericol viața și siguranța elevilor de etnie română sau care să vizeze distrugerea unei unități de învățământ frecventate de aceștia în vreo regiune a Ucrainei.
Autoritățile ucrainene s-au referit, în anunțul făcut public, la o tentativă dejucată de incendiere a unor școli românești din Regiunea Cernăuți.
Autoritățile ucrainene au precizat faptul că anchetează cazul. Prin atribuțiile stabilite de Legea nr. 299 din 2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni monitorizează situația comunităților românești din Ucraina, indiferent de modul în care acestea sunt denumite de autoritățile acestei țări, respectarea drepturilor omului, a drepturilor minorităților, asigurarea educației în limba maternă, precum și a siguranței și securității individului, fiind permanent în atenția noastră.
Situația comunității românești din Regiunea Cernăuți s-a regăsit pe agenda ultimelor contacte dintre reprezentanții Ministerului pentru Românii de Pretutindeni și autoritățile ucrainene.
Astfel, menționăm vizita de lucru a ministrului pentru românii de pretutindeni, Natalia Elena Intotero, la Cernăuți, în perioada 2–3 martie 2018, precum și primirea la București de către domnul ministru a Excelenței Sale Oleksandr Bankov, ambasadorul Ucrainei în România, în data de 14 martie 2018.
Referitor la aspectele făcute publice de autoritățile ucrainene, așteptăm concluziile anchetei anunțate.
Precizez că din motive ce țin de asemănarea solicitărilor formulate, același răspuns i-a fost adresat domnului deputat Ilie Dan Barna, la întrebarea acestuia înregistrată sub nr. 3.176A din 5.03.2018.
Vă mulțumesc frumos.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.