Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·30 octombrie 2017
Informare · adoptat tacit
Ben Oni Ardelean
Discurs
Mulțumim, domnule deputat.
Dau, în continuare, cuvântul, din partea Ministerului Sănătății, pentru a prezenta răspunsul, domnului Dan Dumitrescu, secretar de stat.
## **Domnul Dan Dumitrescu** – s _ecretar de stat_
## _în Ministerul Sănătății_ **:**
Bună ziua!
Mulțumesc, domnule președinte. Stimate domnule deputat,
Referitor la întrebarea dumneavoastră privind situația clinicii de chirurgie plastică și arsuri din Iași, vă comunicăm următoarele.
Ministerul Sănătății derulează Proiectul privind reforma sectorului sanitar – îmbunătățirea calității și eficienței sistemului sanitar, finanțat prin Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, proiect nr. 8362-Ro, ratificat prin Legea nr. 179, la data de 16.12.2014.
În cadrul componentelor proiectului este planificat a se achiziționa, prin licitații competitive, o serie de echipamente destinate unor diverse structuri spitalicești, printre care și centre de mari arși. Aceste echipamente urmează a se achiziționa în funcție de specificul unității sanitare, de nivelul de competență, de distribuția națională și de alte criterii și, nu în ultimul rând, de resursele financiare disponibile realizării acestor investiții.
Infrastructura existentă la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași este adecvată pentru realizarea unui centru de mari arși, iar specialiștii din cadrul Unității de management al proiectului Băncii Mondiale estimează că suma necesară în vederea dotării centrului de la Iași este de aproximativ 17.231.000 RON, inclusiv TVA.
Vă comunicăm că lansarea achiziției în vederea dotării centrului de arși este preconizată pentru începutul lunii noiembrie a anului în curs.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.