Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·19 noiembrie 2014
Declarații politice · adoptat
Marius Lucian Obreja
Discurs
Mulțumim, domnule senator.
Îl invităm la microfon pe domnul senator Tișe Alin.
Mesajul românilor a fost clar: vrem democrație, vrem respect pentru noi și drepturile noastre, vrem libertate, vrem respectarea statului de drept, vrem respectarea legilor!
Noi, toți oamenii politici, trebuie să-i ascultăm, trebuie să ne conformăm. Avem obligația, nu doar morală, ci și legală, să uzăm de competențele și puterile conferite de lege și de Constituție ca să-i servim pe cetățeni. Avem obligația să nu uzăm în exces de putere, să nu abuzăm de puterea conferită de funcțiile publice, îndeosebi cei de la putere. Avem obligația să respectăm configurația crezurilor politice ale cetățenilor, nu să le înfrângem, nu să-i pedepsim, răzbunându-ne pe reprezentanții aleși de cei cu altă opinie. Avem, mai întâi, o obligație de caracter și apoi una legală.
Cred că, în goana după voturi, Executivul, premierul au uitat că sursa puterii lor este votul, și nu funcția pe care o ocupă vremelnic. E cazul să le reamintim: nu puterea stabilește votul, ci votul stabilește puterea.
Trăim într-o democrație, fragilă încă, și nimeni nu are dreptul, și cu atât mai puțin puterea sau legitimitatea, să o distrugă încălcând intenția constituțională, încălcând legile țării, abuzând de poziția sa.
Prealabil alegerilor prezidențiale, semnalam abuzul de putere și derapajele de la principiile democratice ale Executivului prin emiterea de norme, ordonanțe de urgență, hotărâri de guvern, ordine cu încălcarea flagrantă a Constituției și a legislației, racolarea de primari prin deturnarea voinței populare exprimate în 2012 – pe care acum ne cere nouă să o respectăm –, încălcarea autonomiei locale, acționând în mod josnic ca poliție politică, prin Corpul de control, acolo unde nu pot controla aleșii locali, desfășurarea unei activități pe bani publici, dar nu în interes public, ci în interesul direct și personal al prim-ministrului, folosirea abuzivă a unui organism creat tocmai în scopuri politice, abuzive, numit Corpul de control.
Urnele-au vorbit! Strada a vorbit! Poporul a spus: „Stop! Și de la capăt! Nu mai vrem dezbinare! Nu mai vrem răzbunare! Vrem respectarea Constituției, respectarea legii!”
Este momentul să-i auzim, atât puterea, cât și opoziția, este momentul să-i ascultăm, să ne întoarcem la normele democratice. Este timpul ca, în sfârșit, românii să simtă că lucrăm pentru ei.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.