Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 iunie 2011
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Mircea Dan Geoană
Discurs
Mulțumim domnului ministru Bogdan Drăgoi.
La punctul 4 din ordinea de zi este înscris Proiectul de lege – Legea turismului.
Din partea Guvernului, domnul secretar de stat Curteanu, vă rog.
Microfonul 10.
## **Domnul Eugen Dicones Curteanu** – _secretar de stat_
_în Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului_ **:**
## Mulțumesc, domnule președinte.
## Stimate doamne și stimați domni senatori,
Prezentul act normativ supus atenției dumneavoastră a mai fost expus în ședința din 1 iunie 2011. El vizează reglementarea unitară și sistematizată a activităților, serviciilor și produselor din turism. La ședința din data de 1 iunie plenul Senatului a hotărât retrimiterea proiectului de lege la comisie, în vederea reexaminării și întocmirii raportului suplimentar. În cadrul comisiei, argumentele expuse de reprezentantul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, pe de o parte, și de distinșii domni senatori care fac parte din comisie, pe de altă parte, nu au putut fi conciliate la modul substanțial, ci doar parțial. Drept urmare, vă solicităm același lucru pe care l-am solicitat și în data de 1 iunie, și anume să apreciați raportul de admitere, să-l votați, dar fără amendamentele propuse.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.