Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 iunie 2009
procedural · respins
Gabriel Tănăsescu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
N-o să dau citire punctului de vedere al Guvernului. O să încerc să-l reproduc fidel. La fel ca și Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări, Guvernul nu susține această inițiativă legislativă.
Trei argumente are Guvernul pentru a nu susține această inițiativă legislativă.
În primul rând, înstrăinarea acestor terenuri prezintă un interes social deosebit și atunci există un interes din partea societății de a exista un control asupra vânzării-cumpărării acestor terenuri.
În al doilea rând, actul îndeplinit de notar reprezintă un act de autoritate publică, așa cum, în mod constant, se arată în jurisprudența Curții de Justiție de la Luxemburg.
În sfârșit, în al treilea rând, profesia de avocat este o profesie liberală. Ca profesie liberală, statul nu poate avea controlul asupra actelor pe care le încheie avocatul cât privește înstrăinarea acestor terenuri despre care mai devreme am spus că reprezintă un interes deosebit pentru societate.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.