Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 martie 2014
other · adoptat
Cristian Sorin Dumitrescu
Discurs
Mulțumim foarte mult.
Doamnelor și domnilor senatori, vă rog să păstrați liniștea în sală și fără să vă adresați către vorbitori.
Declar deschisă ședința Senatului de astăzi, 10 martie 2014.
Vă anunț că din totalul de 171 de senatori și-au înregistrat prezența 148, cvorumul legal de lucru fiind îndeplinit, acesta fiind de minimum 86 de senatori.
Ședința plenului Senatului este condusă de subsemnatul, Cristian Dumitrescu, vicepreședinte, asistat de domnii secretari Ion Rotaru și Alexandru Pereș.
Ordinea de zi și programul de lucru au fost distribuite.
Dacă nu sunt comentarii în legătură cu ordinea de zi și programul...
Nu sunt.
Dacă nu sunt, supun la vot ordinea de zi. Doamnelor și domnilor, deschid votul.
Vă rog să vă exprimați prin vot. Mulțumesc.
Cu 125 de voturi pentru, două voturi împotrivă și două abțineri, ordinea de zi a fost aprobată.
Programul zilei de astăzi.
Doamnelor și domnilor colegi, deschid votul.
Vă rog să vă exprimați.
Cu 127 de voturi pentru, 4 voturi împotrivă și două abțineri, a fost aprobat și programul de astăzi.
Pentru mâine... urmează să votăm mâine programul zilei respective, dar vă anunț de astăzi că există hotărârea Birourilor permanente reunite ca, dând curs unei solicitări în baza art. 114 din Constituție, din partea prim-ministrului Victor Ponta, Guvernul să-și angajeze răspunderea pe un program.
Birourile permanente reunite au luat decizia și au propus ca mâine, la ora 14.00, domnul prim-ministru Victor Ponta să fie invitat pentru susținerea programului și asumarea procedurii prevăzute de art. 114 din Constituție – angajarea răspunderii.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.